dogme

Iată principiile directoare ale principiilor noastre de credință:

1Biblie
2Biserică
3Biserică și rânduieli
4Biserica și politica
5Biserică și femei
6Conducerea Bisericii
7Educaţie
8Evanghelizare și misiuni
9Evanghelizare și probleme sociale
10Familie
11finanțe
12Darurile Duhului
13Dumnezeu
14Homosexualitate
15Regatul trăind
16Ultimele lucruri
17Om
18Maria Maica Domnului Isus
19Poligamie
20salvare
21Utilizarea alcoolului
22Cult

1. Biblia

Sfânta Biblie a fost scrisă de oameni inspirați divin și este revelația lui Dumnezeu despre El însuși pentru om. Îl are pe Dumnezeu pentru autorul său, fără nicio eroare și ar trebui să fie principala sursă a omului pentru instrucțiuni privind trăirea unei vieți creștine. Revelația lui Dumnezeu în Biblie are două mesaje principale, legea și Evanghelia. Considerăm că toată Scriptura este total adevărată și de încredere. Toată Scriptura este o mărturie a lui Hristos, care este El însuși în centrul revelației divine.

„Inspirație” este o traducere a cuvântului grecesc theopneustos, care înseamnă literal „respirație de Dumnezeu”. Înțelesul este că Scriptura a fost răspândită de Dumnezeu. Biblia a fost produsă de Dumnezeu și, prin urmare, ar trebui respectată și apreciată exact pentru ceea ce este, Cuvântul lui Dumnezeu pentru omenire. De asemenea, mesajele profetice ale purtătorilor de cuvânt desemnați de Dumnezeu au fost revelație, Biblia este revelația scrisă a lui Dumnezeu. Dumnezeu se descoperă pe El însuși omului și este întreg, complet și fără greșeli.

Exod 24: 4; Deuteronom 4: 1-2; 17:19; Psalmii 19: 7-10; Isaia 34:16; 40: 8; Ieremia 15:16;

Matei 5: 17-18; 22:29; Ioan 5:39; 16: 13-15; 17:17; Fapte 2:16; 17:11; Romani 15: 4; 1 Corinteni 13:10; 16: 25-26;

Evrei 1: 1-2; 04:12; 1 Petru 1:25; 2 Timotei 3:16

2. Biserica

O biserică din Noul Testament a Domnului Isus Hristos este o adunare locală autonomă a credincioșilor botezați, asociată prin legământ în credința și părtășia Evangheliei; respectând cele două rânduieli ale lui Hristos, guvernate de legile Sale, exercitând darurile, drepturile și privilegiile oferite de Cuvântul Său și căutând să îndeplinească marea însărcinare ducând Evanghelia până la capetele pământului. Ofițerii săi scripturistici sunt pastori, bătrâni și diaconi. În timp ce atât bărbații cât și femeile sunt înzestrate pentru slujire în biserică, aceste birouri sunt limitate la bărbați, calificați de Scriptură.

Biserica Noului Testament este formată din credincioși care se reunesc, în același spațiu fizic, în numele lui Isus Hristos. A veni împreună în numele lui Isus înseamnă să ne adunăm împreună pentru a-L venera public pe Isus, a-L sluji pe Isus și a-i ajuta pe ceilalți să-L iubească pe Isus. O biserică biblică se închină împreună în cântec. Noul Testament vorbește și despre biserică ca Trupul lui Hristos, care include pe toți cei răscumpărați din toate veacurile, credincioși din fiecare trib, limbă, popor și națiune.

O biserică biblică menține sfințenia corporativă prin disciplina bisericească. Matei 18:17 spune: „Dacă refuză să-i asculte, spune-i bisericii. Și dacă refuză să asculte chiar și la biserică, să fie pentru tine ca neam și vameș. ” Biserica este un loc de protecție spirituală. Isus se așteaptă ca urmașii săi să se ajute unii pe alții să-și îndeplinească sfințenia. Dacă un creștin începe să se angajeze în păcat grav, Isus se așteaptă ca membrii comunității sale creștine să-l mustre cu drag. Dacă persoana refuză să se pocăiască de păcatul său, se așteaptă să se implice întreaga biserică.

Fapte 2: 41-42,47; 5: 11-14; 6: 3-6; 13: 1-3; Romani 1: 7; 1 Corinteni 1: 2; 3:16; 5: 4-5;

Efeseni 1: 22-23; 02:19; 5-18-21; Filipeni 1: 1; Coloseni 1:18

3. Biserica și rânduielile

Există două rânduieli pe care Hristos le poruncește pentru trupul Său de credincioși, care este botezul și Cina Domnului.

  1. Botezul creștin este cufundarea unui credincios în apă în numele Tatălui, al Fiului și al Duhului Sfânt. Este un act de ascultare care simbolizează credința credinciosului în Mântuitorul răstignit, îngropat și înviat, moartea credinciosului în păcat, înmormântarea vieții vechi și învierea pentru a păși în noutatea vieții în Hristos Isus. Este o mărturie a credinței sale în învierea finală a morților.
  • Cina Domnului este un act simbolic de ascultare prin care biserica Sa, prin luarea pâinii și a fructului viței de vie, să memoreze trupul și sângele lui Hristos, moartea Lui și să anticipeze a doua venire a Sa.

Matei 3: 13-17; 26: 26-30; 28: 19-20; Ioan 3:23; Fapte 2: 41-42; 8: 35-39; 16: 30-33; 20: 7; Romani 6: 3-5;

1 Corinteni 10: 16,21; 11: 23-29

4. Biserica și politica

Considerăm că fiecare biserică locală se auto-guvernează în funcție și trebuie să fie lipsită de interferențe de către orice guvern sau autoritate politică. În plus, credem că fiecare ființă umană este direct responsabilă de Dumnezeu în problemele de credință și de viață și că fiecare ar trebui să fie liber să se închine lui Dumnezeu după dictatele conștiinței.

Biblia învață că un conducător în biserică ar trebui să fie o persoană evlavioasă, morală și etică, care ar trebui să se aplice și liderilor politici. Dacă politicienii vor lua decizii înțelepte și onorate de Dumnezeu, ei trebuie să aibă o moralitate bazată pe Biblie pe care să se bazeze deciziile pe care le iau.

Probleme precum dimensiunea și sfera de aplicare a guvernului și a sistemelor economice nu sunt abordate în mod explicit în Scriptură. Creștinii credincioși ai Bibliei ar trebui să sprijine problemele și candidații care aderă la Scriptură. Putem fi implicați în politică și deține funcții publice. Cu toate acestea, trebuie să fim minți cerești și să ne preocupăm mai mult de lucrurile lui Dumnezeu decât de lucrurile acestei lumi. Indiferent cine este în funcție, indiferent dacă le-am votat sau nu, dacă fac parte din partidul politic pe care îl preferăm sau nu, Biblia ne poruncește să le respectăm și să-i onorăm. De asemenea, ar trebui să ne rugăm pentru cei plasați în autoritate asupra noastră. Suntem în această lume, dar nu trebuie să fim din această lume.

Există probleme pe care Biblia le abordează în mod explicit. Acestea sunt probleme spirituale, nu politice. Două probleme populare care sunt abordate explicit sunt avortul și homosexualitatea și căsătoria homosexuală. Pentru creștinul care crede în Biblie, avortul nu este o problemă a dreptului unei femei de a alege. Este o problemă din viața sau moartea unei ființe făcute după chipul lui Dumnezeu. Biblia condamnă homosexualitatea și căsătoria homosexuală ca fiind imorale și nefirești.

Geneza 1: 26-27; 9: 6; Exod 21: 22-25; Levitic 18:22; Psalmul 139: 13-16; Ieremia 1: 5;

Romani 1: 26-27; 13: 1-7; 1 Corinteni 6: 9; Coloseni 3: 1-2; 4: 2; 1 Tesaloniceni 5:17; 1 Timotei 3: 1-13;

Tit 1: 6-9; 1 Petru 2: 13-17; 1 Ioan 2:15

5. Biserica și Femeile

Femeile în slujire sunt o problemă asupra căreia unii creștini credincioși ai Bibliei nu sunt de acord. Punctul de dezacord se concentrează pe pasajele Scripturii care interzic femeilor să vorbească în biserică sau „să-și asume autoritatea asupra unui bărbat”. Dezacordul rezultă din faptul că acele pasaje erau relevante doar pentru epoca în care au fost scrise. Ne ținem de convingerea că 1 Timotei 2:12 încă se aplică astăzi și că baza comenzii nu este culturală, ci universală, fiind înrădăcinată în ordinea creației.

Întâi Petru 5: 1-4 detaliază calificările pentru un vârstnic. presbuteros este cuvântul grecesc folosit de șaizeci și șase de ori în Noul Testament pentru a indica un „supraveghetor bărbat condimentat”. Este forma masculină a cuvântului. Forma feminină, presbutera, nu este niciodată folosit despre bătrâni sau păstori. Pe baza calificărilor găsite în 1 Timotei 3: 1-7, rolul unui bătrân este schimbabil cu episcopul / pastorul / supraveghetorul. Și din moment ce, per 1 Timotei 2:12, o femeie nu ar trebui „să învețe sau să exercite autoritatea asupra unui bărbat”, pare limpede că poziția bătrânilor și a pastorilor, care trebuie să fie echipată să învețe, să conducă congregația și să supravegheze creșterea lor spirituală ar trebui rezervată doar bărbaților.

Cu toate acestea, bătrânul / episcopul / pastorul pare a fi singurul birou rezervat doar bărbaților. Femeile au jucat întotdeauna un rol semnificativ în creșterea bisericii. Nu există un precedent scripturistic care să interzică femeile

de la slujirea ca lideri de cult, slujitori de tineret, directori ai copiilor sau alte slujbe din biserica locală. Singura restricție este aceea că ei nu își asumă un rol de autoritate spirituală asupra bărbaților adulți. Grija din Scriptură pare să fie mai degrabă problema autorității spirituale decât a funcției. Prin urmare, orice rol care nu dă o astfel de autoritate spirituală bărbaților adulți este permis.

1 Corinteni 14:34; 1 Timotei 2: 12-14; 3: 1-7; Tit 1: 6-9; 1 Petru 5: 1-4

6. Conducerea bisericii

Noul Testament menționează două poziții oficiale în biserică: diaconi și bătrâni (numiți și pastori, episcopi sau supraveghetori).

Cuvintele mai mare (uneori tradus „presbiter”), pastor (care poate fi tradus „păstor”) și supraveghetor (uneori tradus „episcop”) sunt folosite în mod interschimbabil în Noul Testament. Chiar dacă adesea acești termeni înseamnă lucruri diferite între diferitele biserici din ziua de azi, Noul Testament pare să indice către un singur bir, care a fost ocupat de mai mulți oameni evlavioși în cadrul fiecărei biserici. Următoarele versete ilustrează modul în care termenii se suprapun și sunt folosiți în mod interschimbabil:

În Fapte 20: 17–35, Pavel le vorbește conducătorilor din biserica din Efesie. Ei sunt numiți „bătrâni” în versetul 17. Apoi, în versetul 28, el spune: „Fii atent la tine și la toate turmele, în care Duhul Sfânt te-a făcut supraveghetori, să ai grijă de biserica lui Dumnezeu.” Aici bătrânii sunt numiți „supraveghetori” și îndatoririle lor pastorale / păstoritoare sunt implicate, deoarece biserica este numită „turmă”.

În Tit 1: 5–9, Pavel dă calificările bătrânilor (versetul 5) și spune că aceste calificări sunt necesare deoarece „un supraveghetor trebuie să fie mai presus de reproș” (versetul 7). În 1 Timotei 3: 1–7, Paul dă calificările pentru supraveghetori, care sunt în esență aceleași ca și calificările pentru bătrânii din Tit.

Mai mult, vedem că fiecare biserică are bătrâni (plural). Bătrânii trebuie să conducă și să învețe. Modelul biblic este acela că un grup de bărbați (și bătrânii sunt întotdeauna bărbați) este responsabil pentru conducerea spirituală și slujirea bisericii. Nu se menționează o biserică cu un singur bătrân / pastor care supraveghează totul și nici nu se menționează o regulă a congregației (deși congregația joacă un rol).

Slujba de diacon se concentrează asupra nevoilor mai fizice ale bisericii. În Faptele 6, biserica din Ierusalim răspundea nevoilor fizice ale multor oameni din biserică prin distribuirea mâncării. Apostolii au declarat: „Nu este corect să renunțăm la predicarea Cuvântului lui Dumnezeu pentru a servi mesele”. Pentru a-i alina pe apostoli, oamenilor li s-a spus „să aleagă” dintre voi șapte oameni cu reputație bună, plini de Duh și de înțelepciune, pe care îi vom numi în această datorie. Dar ne vom dedica rugăciunii și slujirii cuvântului ”. Cuvantul diacon pur și simplu înseamnă „servitor”. Diaconii sunt numiți oficiali ai bisericii care slujesc pentru nevoile mai fizice ale bisericii, ajutându-i pe bătrâni să participe la o slujire mai spirituală. Diaconii trebuie să fie în formă spirituală, iar calificările de diaconi sunt date în 1 Timotei 3: 8–13.

În rezumat, bătrânii conduc și diaconii servesc. Aceste categorii nu se exclud reciproc. Bătrânii își servesc oamenii prin conducere, predare, rugăciune, consiliere etc.; iar diaconii îi pot conduce pe alții în serviciu. De fapt, diaconii ar putea fi conducătorii echipelor de slujire din cadrul bisericii.

Deci, unde încadrează congregația în modelul conducerii bisericii? În Faptele 6, a fost congregația care a ales diaconii. Multe biserici de astăzi vor avea nominalizarea adunării, iar bătrânii au ratificat cele care au fost alese prin punerea mâinilor.

Modelul de bază găsit în Noul Testament este acela că fiecare biserică ar trebui să aibă o pluralitate de bărbați evlavioși

bătrâni care sunt responsabili de conducerea și predarea bisericii. De asemenea, diaconii evlavioși ar trebui să fie responsabili de facilitarea aspectelor mai fizice ale slujbei bisericii. Toate deciziile luate de bătrâni ar trebui să țină cont de bunăstarea congregației. Cu toate acestea, congregația nu va fi sau nu va deține autoritatea finală asupra acestor decizii. Autoritatea finală aparține bătrânilor / pastorilor / supraveghetorilor, care răspund lui Hristos.

Fapte 6; 20: 17-35; 1 Timotei 3: 1–13; Tit 1: 5–9

7. Educație

Un sistem adecvat de educație creștină este necesar pentru a forma un program spiritual complet pentru oamenii lui Hristos. În educația creștină, libertatea a ceea ce un învățător învață într-o biserică, școală creștină, colegiu sau seminar este limitată și răspunzătoare de conducerea lui Hristos și de autoritatea Scripturilor Sale.

Luca 2:40; 1 Corinteni 1: 18-31; Efeseni 4: 11-16; Filipeni 4: 8; Coloseni 2: 3,8-9;

1 Timotei 1: 3-7; 2 Timotei 2:15; 3: 14-17; Evrei 5: 12-6: 3; Iacov 1: 5; 03:17

8. Evanghelizare și misiuni

Este datoria și privilegiul fiecărui adept al lui Hristos și al fiecărei biserici a Domnului Isus Hristos să se străduiască să facă discipoli ai tuturor națiunilor. Domnul Isus Hristos a poruncit predicarea Evangheliei tuturor națiunilor. Este datoria fiecărui copil al lui Dumnezeu să caute în mod constant să-i câștige pe cei pierduți față de Hristos prin martori verbali purtați de un stil de viață creștin și prin alte metode în armonie cu Evanghelia lui Hristos.

Matei 9: 37-38; 10: 5-15; Luca 10: 1-18; 24: 46-53; Ioan 14: 11-12; 15: 7-8,16; Fapte 1: 8; 2; 8: 26-40;

Romani 10: 13-15; Efeseni 3: 1-11; 1 Tesaloniceni 1: 8; 2 Timotei 4: 5; Evrei 2: 1-3; 1 Petru 2: 4-10

9. Evanghelizare și probleme sociale

Chiar dacă evanghelizarea este datoria și privilegiul nostru, problemele sociale nu pot fi neglijate. Ar fi nepăsător să luăm numai Scripturile evanghelice și să ne bazăm toate lucrările noastre. Evanghelia completă a lui Hristos a inclus și îngrijirea celor care au nevoie. Din această cauză, fiecare individ și biserică trebuie să caute îndrumare de la Duhul Sfânt pentru a obține direcții cu privire la modul de alocare a resurselor pentru îngrijirea nevoilor spirituale și fizice ale oamenilor pe care îi slujesc.

Isaia 58; Matei 28: 19-20; Iacov 1:27

10. Familia

Dumnezeu a rânduit familia ca instituție de bază a societății umane. Este compus din persoane legate între ele prin căsătorie, sânge sau adopție. Căsătoria este unirea unui bărbat și a unei femei în angajamentul legământului pe toată viața. Este darul unic al lui Dumnezeu de a dezvălui unirea dintre Hristos și biserica Sa și de a oferi bărbatului și femeii în căsătorie cadrul pentru tovărășia intimă, canalul de exprimare sexuală conform standardelor biblice și mijloacele de procreare a rasei umane.

Soțul și soția au o valoare egală înaintea lui Dumnezeu. Un soț este să-și iubească soția așa cum Hristos a iubit biserica. El are responsabilitatea dată de Dumnezeu de a asigura, de a proteja și de a-și conduce familia. O soție trebuie să se supună cu milostenie la conducerea slujitorului soțului ei, chiar dacă biserica se supune de bună voie la conducerea lui Hristos.

Copiii, din momentul zămislirii, sunt o binecuvântare și o moștenire din partea Domnului. Părinții trebuie să demonstreze copiilor lor modelul lui Dumnezeu pentru căsătorie. Părinții trebuie să-și învețe copiii lor valori spirituale și morale și să-i conducă, printr-un exemplu constant de stil de viață și disciplină iubitoare, să ia alegeri bazate pe adevărul biblic. Copiii trebuie să-și onoare și să se supună părinților.

Geneza 1: 26-28; 2: 15-25; 3: 1-20; Exod 20:12; Psalmii 51: 5; 78: 1-8; Proverbe 1: 8; 5: 15-20;

Matei 5: 31-32; 18: 2-5; Romani 1: 18-32; 1 Corinteni 7: 1-16; Efeseni 5: 21-33; 6: 1-4;

Coloseni 3: 18-21; 1 Petru 3: 1-7

11. Finanțe

Creștinii au o sfântă tutelă la Evanghelie și o administrare obligatorie în bunurile lor. Prin urmare, ei sunt obligați să-L slujească pe Hristos cu timpul, talentele și bunurile lor materiale.

Conform Scripturilor, creștinii ar trebui să contribuie cu mijloacele lor vesel, regulat, sistematic, proporțional și liberal pentru avansarea cauzei lui Hristos pe pământ.

Credem că atât testamentele vechi, cât și cele noi, predau zeciuiala, care este 10% din veniturile noastre brute (primele fructe) care trebuie acordate bisericii locale (Maleahi 3:10, Matei 23:23). În plus, Duhul Sfânt îi poate determina pe credincioși să acorde sume suplimentare peste zeciuială. Aceste sume sunt numite oferte.

Geneza 14:20; Levitic 27: 30-32; Deuteronom 8:18; Maleahi 3: 8-12;

Romani 6: 6-22; 12: 1-2; 1 Corinteni 4: 1-2; 6: 19-20; 12; 16: 1-4; 2 Corinteni 8-9; 12:15; Filipeni 4: 10-19; 1 Petru 1:18-19

Matei 6: 1-4,19-21; 19:21; 23:23; 25: 14-29; Luca 12: 16-21,42; 16: 1-13; Fapte 2: 44-47; 5: 1-11; 17: 24-25; 20:35;

12. Daruri ale Duhului

Există trei liste biblice ale „darurilor Duhului”, cunoscute și sub numele de daruri spirituale găsite în Noul Testament. Se gasesc la romani 12: 6–8, 1 Corinteni 12: 4–11, și 1 Corinteni 12:28. Am putea include, de asemenea Efeseni 4:11, dar aceasta este o listă de birouri în biserică, nu daruri spirituale, în sine. Darurile spirituale identificate la Romani 12 sunt profeția, slujirea, învățarea, încurajarea, dăruirea, conducerea și mila. Lista din 1 Corinteni 12: 4–11 include cuvântul înțelepciunii, cuvântul de cunoaștere, credință, vindecare, puteri miraculoase, profeție, deosebirea dintre spirite, vorbirea în limbi și interpretarea limbilor. Lista din 1 Corinteni 12:28 include vindecări, ajutoare, guverne, diversități de limbi.

Recunoaștem că există trei interpretări principale ale 1 Corinteni 13:10 care se referă la „când vine perfectul” că darurile profeției, limbile și cunoașterea vor fi eliminate. Un indiciu clar al interpretării sale este că ceva vine la noi, nu că vom merge nicăieri pentru a găsi lucrul perfect, completat sau matur, așa cum se spune în versetul 10.

CBA este de acord că Biblical Canon View este singura părere care este de acord cu gramatica, structura și contextul versetului 10. Cu toate acestea, dezacordurile din această opinie nu vor împiedica bisericile sau organizațiile para-bisericești să se alăture asociației.

  1. Vederea Canonică biblică

Această părere afirmă că odată cu finalizarea Canonului biblic, darurile profeției, limbile și cunoașterea au fost eliminate. Această părere susține că, odată cu finalizarea canonului Scripturii, nu mai era nevoie de daruri care să aducă autenticitate în lucrarea apostolului în biserica secolului I. Această părere susține că „a venit” perfect pentru credincioși.

  • Vederea escatologică

Această părere afirmă că aceste daruri vor fi eliminate la întoarcerea lui Hristos la a doua venire după perioada de tribulare. Întrucât Hristos nu se întoarce pe pământ la răpire, această părere ar părea că darurile rămân după ce biserica este în cer în timpul necazului. Problema principală a acestei opinii este aceea în contextul 1 Corinteni 13 nu se menționează că plecăm și mergem la cer.

  • Vederea maturității

Această părere susține că darurile vor continua să funcționeze până când vom merge la cer și am primit o maturitate finală în înțelegerea spirituală. Această părere susține că fie moartea, fie răpirea bisericii ne-ar duce la cer. Problema principală a acestei concepții este că nu ar trebui să fim de acord cu gramatica și structura versetului 10 pe care perfectul vine la noi, dar că vom merge la perfect.

Urmează o scurtă descriere a fiecărui cadou:

Profetia - Cuvântul grecesc tradus „profeție” în ambele pasaje înseamnă în mod corespunzător „o vorbire”. Conform Lexiconul grecesc al lui Thayer, cuvântul se referă la „discursul emanat de inspirația divină și declararea scopurilor lui Dumnezeu, fie prin mustrarea și admonestarea celor răi, fie prin mângâierea celor îndurerați, fie dezvăluirea lucrurilor ascunse; mai ales prin predicarea evenimentelor viitoare. ” A profeți înseamnă a declara voința divină, a interpreta scopurile lui Dumnezeu sau a face cunoscut în orice fel adevărul lui Dumnezeu care este conceput pentru a influența oamenii.

Servire - De asemenea, denumit „slujire”, cuvântul grecesc diakonian, de la care obținem „diaconul” englezesc, înseamnă un serviciu de orice fel, aplicarea largă a ajutorului practic celor care au nevoie.

învățământ - Acest dar implică analiza și proclamarea Cuvântului lui Dumnezeu, explicând sensul, contextul și aplicarea în viața ascultătorului. Profesorul supradotat este cel care are capacitatea unică de a instrui și comunica clar cunoștințe, în special doctrinele credinței.

Încurajarea - Numit și „îndemn”, acest dar este evident în aceia care invită constant pe alții să asculte și să urmeze adevărul lui Dumnezeu, care poate implica corectarea sau construirea altora prin întărirea credinței slabe sau mângâierea în încercări.

Oferirea - Dăruitorii sunt cei care împărtășesc cu bucurie ceea ce au cu alții, indiferent dacă este financiar, material sau oferind timp și atenție personală. Beneficiarul este preocupat de nevoile celorlalți și caută oportunități de a împărți bunuri, bani și timp cu ei, pe măsură ce apar nevoi.

Conducere - Conducătorul supradotat este cel care guvernează, prezidează sau are conducerea altor oameni din biserică. Cuvântul înseamnă literal „ghid” și poartă cu sine ideea celui care conduce o navă. Unul cu darul conducerii guvernează cu înțelepciune și har și prezintă roada Duhului în viața lui, așa cum conduce prin exemplu.

Milă - Strâns legat de darul încurajării, darul milosteniei este evident la cei care sunt compătimiți față de ceilalți care sunt în suferință, arătând simpatie și sensibilitate însoțite de o dorință și de resursele pentru a-și diminua suferința într-un mod amabil și vesel.

Cuvântul Înțelepciunii - Faptul că acest dar este descris drept „cuvântul” înțelepciunii indică faptul că este unul dintre darurile care vorbesc. Acest cadou descrie pe cineva care poate înțelege și vorbi adevărul biblic în așa fel încât să-l aplice cu pricepere în situații de viață cu tot discernământul.

Cuvânt de cunoaștere - Acesta este un alt cadou vorbitor care implică înțelegerea adevărului cu o perspectivă care vine doar prin revelația de la Dumnezeu. Cei cu darul cunoașterii înțeleg lucrurile profunde ale lui Dumnezeu și misterele Cuvântului Său.

Credinţă - Toți credincioșii au credința într-o măsură, deoarece este unul dintre darurile Duhului dăruite tuturor celor care vin la Hristos în credință (Galateni 5: 22-23). Darul spiritual al credinței este manifestat de unul cu încredere puternică și de nezdruncinat în Dumnezeu, Cuvântul Său, promisiunile Lui și puterea rugăciunii de a efectua miracole.

cicatrizare - Deși Dumnezeu încă se vindecă astăzi, capacitatea oamenilor de a produce vindecări miraculoase a aparținut apostolilor bisericii din secolul I de a afirma că mesajul lor a fost de la Dumnezeu. Dumnezeu încă vindecă, dar nu este la mâna oamenilor cu darul vindecării. Dacă ar face acest lucru, spitalele și morgele ar fi pline de acești oameni „dotați” care goleau paturi și sicrie peste tot.

Puteri miraculoase - Cunoscut și ca lucrarea minunilor, acesta este un alt cadou de semn temporar care a implicat realizarea unor evenimente supranaturale care nu puteau fi atribuite decât puterii lui Dumnezeu (Fapte 2:22). Acest cadou a fost expus de Pavel (Fapte 19: 11-12), Petru (Fapte 3: 6), Ștefan (Fapte 6: 8), și Phillip (Fapte 8: 6-7), printre alții.

Distingerea (discernământ) a spiritelor - Anumiți indivizi au capacitatea unică de a determina adevăratul mesaj al lui Dumnezeu din cel al înșelătorului, Satana, ale cărui metode includ purificarea doctrinei înșelătoare și eronate. Isus a spus că mulți vor veni în numele Lui și îi vor înșela pe mulți (Matei 24: 4-5), dar darul Bisericilor este dăruit Bisericii pentru ao proteja de asemenea.

Vorbind în limbi - Darul limbilor este unul dintre „darurile semnale” date Bisericii timpurii pentru a permite predicarea Evangheliei în toată lumea tuturor națiunilor și în toate limbile cunoscute. A implicat capacitatea divină de a vorbi în limbi necunoscute anterior vorbitorului. Acest dar a autentificat mesajul Evangheliei și al celor care au predicat-o ca venind de la Dumnezeu. Expresia „diversitate de limbi” (KJV) sau „diferite tipuri de limbi” (VIV) elimină efectiv ideea unui „limbaj de rugăciune personal” ca

dar spiritual. În plus, vedem că darul limbilor a fost întotdeauna o limbă cunoscută și nu a fost jalnic sau o rostire extatică. Suntem de acord cu Apostolul Pavel în 1 Corinteni 14: 10-15 că dacă cântăm sau ne rugăm trebuie să facem acest lucru cu un înțelegerea a ceea ce spunem cu mintea noastră și nu va vorbi ca un barbar sau străin, ci limba noastră va fi înțeleasă.

Interpretarea limbilor - O persoană cu darul de interpretare a limbilor ar putea înțelege ce spunea un vorbitor de limbi, chiar dacă nu știa limba care se vorbea. Interpretul limbilor ar comunica apoi mesajul vorbitorului de limbi tuturor celorlalți, astfel încât toți să poată înțelege.

Ajută - Strâns legat de darul milosteniei este darul ajutorului. Cei cu darul ajutorului sunt cei care pot ajuta sau oferi ajutor altora din biserică cu compasiune și har. Aceasta are o gamă largă de posibilități de aplicare. Cel mai important, aceasta este capacitatea unică de a-i identifica pe cei care se luptă cu îndoială, frici și alte bătălii spirituale; să te îndrepți spre cei cu nevoie spirituală cu un cuvânt bun, o înțelegere și comportament compătimitor; și să spună adevăr scripturist care este convingător și iubitor.

Matei 24: 4-5; Fapte 2:22; 19: 11-12; 3: 6; 6: 8; 8: 6-7; Romani 12: 6–8;

1 Corinteni 12: 4–11,28; 13:10; 14: 10-15; Galateni 5: 22-23; Efeseni 4:11

13. Doamne

Există un singur Dumnezeu viu și adevărat. El este o Ființă inteligentă, spirituală și personală, Creatorul, Mântuitorul, Preservorul și Conducătorul universului. Dumnezeu este infinit în sfințenie și în toate celelalte perfecțiuni. Dumnezeu este cu toții puternici și cu toții care știu; iar cunoștințele Sale perfecte se extind la toate lucrurile, trecutul, prezentul și viitorul, inclusiv deciziile viitoare ale creaturilor Sale libere. Lui îi datorăm cea mai înaltă iubire, reverență și ascultare. Veșnica triunitate pe care Dumnezeu o revelează ca Tată, Fiul și Duhul Sfânt, cu atribute personale distincte, dar fără împărțirea naturii, esenței sau ființei.

A. Dumnezeu Tatăl

Dumnezeu ca Tată domnesc cu grijă providențială asupra universului Său, creaturilor Sale și curgerea fluxului istoriei umane în conformitate cu scopurile harului Său. El este cu toții puternici, cu toții cunoscători, cu toții iubitori și cu toți înțelepți. Dumnezeu este Tată cu adevărat pentru cei care devin copii ai lui Dumnezeu prin credința în Isus Hristos. El este tată în atitudinea Sa față de toți oamenii.

Geneza 1: 1; 2: 7; Exod 3:14; 6: 2-3; Levitic 22: 2; Deuteronom 6: 4; 32: 6; Psalmul 19: 1-3;

Isaia 43: 3,15; 64: 8; Marcu 1: 9-11; Ioan 4:24; 05:26; 14: 6-13; 17: 1-8; Fapte 1: 7; Romani 8: 14-15; Galateni 4: 6; 1 Ioan 5: 7

b. Dumnezeu Fiul

Hristos este Fiul etern al lui Dumnezeu. În întruparea Sa ca Isus Hristos, El a fost conceput despre Duhul Sfânt și născut din fecioara Maria. Isus a revelat perfect și a făcut voia lui Dumnezeu, asumându-și natura umană cu cerințele și necesitățile sale și identificându-se complet cu omenirea, totuși fără păcat. El a onorat legea divină prin ascultarea Sa personală, iar prin moartea Sa de substituire pe cruce, a făcut prevederi pentru răscumpărarea oamenilor de păcat. El a fost înviat din morți cu un trup glorificat și a apărut ucenicilor Săi ca persoana care

a fost cu ei înainte de răstignirea Lui. S-a înălțat în ceruri și acum este înălțat la dreapta lui Dumnezeu, unde este Unul Mediator, deplin Dumnezeu, om deplin, în a cărui Persoană are loc reconcilierea dintre Dumnezeu și om. El se va întoarce în putere și glorie pentru a judeca lumea și pentru a-și duce la bun sfârșit misiunea răscumpărătoare. El locuiește acum în toți credincioșii ca Domnul viu și mereu prezent.

Isaia 7:14; 53; Matei 1: 18-23; 03:17; 08:29; 11:27; 14:33; Ioan 1: 1-18,29; 10: 30,38; 11: 25-27; 12: 44-50; 14: 7-11; 16: 15-16,28; Fapte 1: 9; 2: 22-24; 9: 4-5,20; Romani 1: 3-4; 3: 23-26; 5: 6-21; 8: 1-3

Efeseni 4: 7-10; Filipeni 2: 5-11; 1 Tesaloniceni 4: 14-18; 1 Timotei 2: 5-6; 3:16; Tit 2: 13-14;

Evrei 1: 1-3; 4: 14-15; 1 Petru 2: 21-25; 03:22; 1 Ioan 1: 7-9; 3: 2; 2 Ioan 7-9; Apocalipsa 1: 13-16; 13: 8; 19:16

c. Dumnezeu Duhul Sfânt

Duhul Sfânt este Duhul lui Dumnezeu, pe deplin divin. El i-a inspirat pe oamenii sfinți din vechime să scrie Scripturile. Prin iluminare, El le permite oamenilor să înțeleagă adevărul. Îl înalță pe Hristos. El îi condamnă pe oameni de păcat, de dreptate și de judecată. El îi cheamă pe bărbați la Mântuitor și are ca efect regenerarea. În momentul regenerării, El îi botează pe fiecare credincios în Trupul lui Hristos. El cultivă caracterul creștin, îi mângâie pe credincioși și dăruiește darurile spirituale prin care ei slujesc lui Dumnezeu prin biserica Sa. El pecetluiește pe credincios până în ziua răscumpărării finale. Prezența lui în creștin este garanția că Dumnezeu îl va aduce pe credincios în plinătatea staturii lui Hristos. El luminează și împuternicește credinciosul și biserica în închinare, evanghelizare și slujire.

De asemenea, credem că botezul prin Duhul Sfânt are loc odată la mântuire. Biblia ne spune să fim umpluți de Duhul Sfânt și niciodată nu ne poruncește să fim botezați de Duhul Sfânt.

În Scriptură, când se face referire cu privire la botezul cu Duhul Sfânt, a fost o întâmplare deosebită dată credincioșilor în scopul slujirii și marturii.

Căutăm să ascultăm porunca Domnului Efeseni 4: 3 a „fi sârguincios pentru a păstra unitatea Duhului în legătura păcii”. La mântuire, Duhul Sfânt îi botează pe toți credincioșii și le dă cel puțin un dar pentru a fi folosit pentru zidirea bisericii și nu pentru noi înșine. Darurile semnului au fost date pentru autentificarea lui Isus, apostolilor și Scripturilor. Scripturile învață că Biblia este Cuvântul Lui scris completat, este suficientă și ne echipează complet pentru fiecare lucrare bună. Cunoscând aceste adevăruri, dorim să păstrăm unitatea bisericii, solicitând membrilor și vizitatorilor să nu exerseze în mod deschis sau să învețe ca doctrină cadourile semnului în niciunul dintre serviciile bisericii, indiferent dacă sunt în campusul sau în afara acestuia. Aceste practici includ vorbirea unor cuvinte neinteligibile și noi revelații ale lui Dumnezeu.

Geneza 1: 2; Judecătorii 14: 6; Psalmii 51:11; Isaia 61: 1-3; Matei 1:18; 3:16; Marcu 1: 10,12;

Luca 1:35; 4: 1,18; Ioan 4:24; 16: 7-14; Fapte 1: 8; 2: 1-4,38; 10:44; 13: 2; 19: 1-6; 1 Corinteni 2: 10-14; 3:16; 12: 3-11,13;

Galateni 4: 6; Efeseni 1: 13-14; 4: 3, 30; 05:18; 1 Tesaloniceni 5:19; 1 Timotei 3:16

14. Homosexualitatea

Atunci când examinăm ce spune Biblia despre homosexualitate, este important să distingem între homosexual comportament și homosexual înclinațiilor sau atracții. Este diferența dintre păcatul activ și condiția pasivă de a fi ispitit. Comportamentul homosexual este păcătos, dar Biblia nu spune niciodată că ispita este un păcat. Mai simplu spus, o luptă cu ispita poate duce la păcat, dar lupta în sine nu este un păcat.

Romani 1: 26–27 învață că homosexualitatea este rezultatul negării și neascultării lui Dumnezeu. Când oamenii continuă în păcat și în necredință, Dumnezeu „le dăruiește” păcatului chiar mai rău și depravat pentru a le arăta inutilitatea și lipsa de speranță a vieții în afară de Dumnezeu. Unul dintre roadele rebeliunii împotriva lui Dumnezeu este homosexualitatea. Primii Corinteni 6: 9 proclamă că cei care practică homosexualitatea și, prin urmare, călcă ordinea creată de Dumnezeu, nu sunt salvați.

În 1 Corinteni 6:11, Pavel îi învață: „Asta este unii dintre voi au fost. Dar ai fost spălat, ai fost sfințit, ai fost îndreptățit în numele Domnului Isus Hristos și prin Duhul Dumnezeului nostru ”(accentul a fost adăugat). Cu alte cuvinte, unii dintre corinteni, înainte de a fi mântuiți, trăiau stiluri de viață homosexuale; dar niciun păcat nu este prea mare pentru puterea de curățare a lui Isus. Odată curățat, nu mai suntem definiți de păcat.

Tentația de a se implica într-un comportament homosexual este foarte reală pentru mulți. Este posibil ca oamenii să nu poată controla întotdeauna cum sau ce simt, ci ei poate sa controlează ceea ce fac cu acele sentimente (1 Petru 1: 5–8). Cu toții avem responsabilitatea de a rezista ispitei (Efeseni 6:13). Toți trebuie să fim transformați prin reînnoirea minții noastre (Romani 12: 2). Toți trebuie să „umblăm după Duhul” pentru a nu „satisface dorințele cărnii” (Galateni 5:16).

În cele din urmă, Biblia nu descrie homosexualitatea drept un păcat „mai mare” decât oricare altul. Tot păcatul este jignitor pentru Dumnezeu.

Romani 1: 26–27; 12: 2; 1 Corinteni 6: 9-11; Galateni 5:16; Efeseni 6:13; 1 Petru 1: 5–8

15. Regatul trăit

Împărăția lui Dumnezeu include atât suveranitatea Sa generală asupra universului, cât și particularitatea Lui asupra domnilor asupra oamenilor care Îl vor recunoaște ca rege. În special Împărăția este tărâmul mântuirii în care oamenii intră prin angajament de încredere, copilăresc față de Isus Hristos. Creștinii ar trebui să se roage și să muncească

ca Împărăția să vină și voia lui Dumnezeu să se facă pe pământ. Desăvârșirea deplină a Împărăției așteaptă întoarcerea lui Isus Hristos și sfârșitul acestei epoci.

Toți creștinii sunt obligați să caute să facă suprema voința lui Hristos în propriile noastre vieți și în societatea umană. În spiritul lui Hristos, creștinii ar trebui să se opună rasismului, oricărei forme de lăcomie, egoism și viciu și tuturor formelor de imoralitate sexuală, inclusiv adulterul, homosexualitatea și pornografia. Ar trebui să lucrăm pentru a asigura orfanilor, văduvelor, nevoiașilor, abuzurilor, vârstnicilor, neputincioșilor și bolnavilor. Ar trebui să vorbim în numele nenăscutului și să luptăm pentru sfințenia întregii vieți omenești, de la concepție la moarte naturală. Fiecare creștin ar trebui să caute să aducă industria, guvernul și societatea sub influența principiilor dreptății, adevărului și iubirii frățești. Pentru a promova aceste scopuri, creștinii ar trebui să fie pregătiți să lucreze cu toți oamenii de bunăvoință în orice cauză bună, fiind mereu atenți să acționeze în spiritul iubirii fără a compromite loialitatea lor față de Hristos și adevărul Său.

Este de datoria creștinilor să caute pace cu toți oamenii pe principii de dreptate.

Isaia 2: 4; Matei 5: 9,38-48; 06:33; 26:52; Luca 22: 36,38; Romani 12: 18-19; 13: 1-7; 14:19;

Evrei 12:14; Iacov 4: 1-2

16. Ultimele lucruri

Dumnezeu, în timpul Său și în felul Său, va aduce lumea la sfârșitul ei potrivit. Conform promisiunii Sale, la a doua venire, Iisus Hristos se va întoarce personal și vizibil în slavă pe pământ; morții vor fi înviați; iar Hristos îi va judeca pe toți oamenii cu dreptate. Cei nelegiuiți vor fi trimiși în Iad, locul pedepsei veșnice. Cei drepți din trupurile lor înviate și glorificate își vor primi răsplata și vor locui pentru totdeauna în Ceruri cu Domnul.

Filipeni 3: 20-21; Coloseni 1: 5; 3: 4; 1 Tesaloniceni 4: 14-18; 5: 1; 1 Timotei 6:14; 2 Timotei 4: 1,8;

Tit 2:13; Evrei 9: 27-28; Iacov 5: 8; 1 Ioan 2:28; 3: 2; Jude 14; Apocalipsa 1:18; 20: 1-22

17. Omule

Omul este creația specială a lui Dumnezeu, făcută după chipul Său. El le-a creat bărbați și femei ca lucrare încununatoare a creației Sale. Darul genului este astfel parte a bunătății creației lui Dumnezeu. La început omul a fost nevinovat de păcat și a fost înzestrat de Creatorul său cu libertate de alegere. Prin alegerea sa liberă, omul a păcătuit împotriva lui Dumnezeu și a adus păcatul în neamul omenesc. Prin ispita Satanei, omul a călcat porunca lui Dumnezeu și a căzut din inocența sa inițială prin care posteritatea sa a moștenit o natură și un mediu înclinat spre păcat. Prin urmare, de îndată ce sunt capabili de acțiuni morale, devin călători și sunt condamnați. Numai harul lui Dumnezeu îl poate aduce pe om în sfânta Lui părtășie și să-i permită omului să îndeplinească scopul creator al lui Dumnezeu. Sacralitatea personalității umane este evidentă prin faptul că Dumnezeu l-a creat pe om după chipul Său și că Hristos a murit pentru om; prin urmare, fiecare persoană din fiecare rasă posedă demnitate deplină și este demnă de respect și iubire creștină.

Geneza 1: 26-30; 2: 5,7,18-22; 3; 9: 6; Psalmii 1; 8: 3-6; 32: 1-5; 51: 5; Isaia 6: 5; Matei 16:26;

Romani 1:19-32; 3:10-18,23; 5:6,12,19; 6:6; 7:14-25; 8:14-18,29

18. Maria Maica Domnului Isus

Isus s-a născut dintr-o fecioară - că Isus a fost conceput miraculos în pântecele Mariei prin lucrarea Duhului Sfânt. Suntem de acord cu concluzia teologică a Sinodului din Efes (431 d.Hr.) că Maria este „mama lui Dumnezeu” (Theotokos). Cu toate acestea, Maria a fost „binecuvântată” și „favorizată” în a avea privilegiul de a da naștere omului Dumnezeu (Isus), a doua persoană a Trinității.

Următoarele sunt cele patru puncte principale ale credinței protestante despre Maria:

1. Virginitate perpetuă

Suntem de acord că Isus a fost conceput virgin în pântecele Mariei, dar ideea că virginitatea Mariei a fost păstrată intactă în timpul nașterii este erezie, deoarece Hristos a fost și pe deplin uman. Mai mult, Matei spune că Iosif nu a avut relații sexuale sau nu a cunoscut-o pe Maria „până când” a născut.

2. Adormirea Mariei

Asumarea Mariei în cer „trup și suflet” ar trebui respinsă. Nu avem un text scriptic care să susțină o astfel de învățătură. Și când analizăm istoria, vedem că doctrina s-a dezvoltat destul de târziu și nu a fost declarată autoritară până în 1950. Cu siguranță, ca credincios în Hristos,

Maria va fi înviată din morți, dar nu avem niciun temei să ne gândim că a fost crescută în fața altor credincioși.

3. Concepția imaculată

Noțiunea de concepție imaculată (Maria fiind făcută fără păcat și perfect curată la concepție) ar trebui respinsă. Nu există Scripturi care să susțină această teorie. Desigur, Maria era o femeie evlavioasă, dar era evlavioasă pentru că harul lui Dumnezeu a salvat-o de păcatele ei, pe baza lucrării ispășitoare a lui Hristos. Singura ființă umană fără păcat a fost Isus.

4. Regina Cerurilor

Cea mai problematică dintre toate este ideea că credincioșii ar trebui să se roage la Maria și să o venereze ca regină a cerurilor. Nicio dovadă scripturistică nu susține această idee că ea funcționează într-un fel ca mediator sau binefăcător pentru poporul lui Dumnezeu. „Unul mijlocitor” este „omul Hristos Isus” și nu există nici măcar o șoaptă a Mariei care joacă un astfel de rol în Noul Testament.

Matei 1: 18-23; Ioan 8:46; 1 Timotei 2: 5

19. Poligamia

Biblia prezintă monogamia ca planul care se conformează cel mai îndeaproape idealului lui Dumnezeu pentru căsătorie. Biblia spune că intenția inițială a lui Dumnezeu era ca un bărbat să fie căsătorit cu o singură femeie: „Din acest motiv, un bărbat își va lăsa tatăl și mama și vor fi uniți cu soția sa [nu cu soțiile] și vor deveni un singur trup [nu detaliază]“. În Noul Testament, Timotei și Tit îi dau „soțului unei soții” într-o listă de calificări pentru conducerea spirituală. Expresia ar putea fi tradusă literalmente „un bărbat cu o singură femeie”. Efeseni vorbește despre relația dintre soți și soții. Când se referă la un soț (singular), se referă întotdeauna și la o soție (singular). „Căci soțul este capul soției [singular]… Cel care își iubește soția [singular] se iubește pe sine.

Geneza 2:24; Efeseni 5: 22-33; 1 Timotei 3: 2,12; Tit 1: 6

20. Mântuire

Mântuirea implică răscumpărarea întregului om și este oferită liber tuturor celor care îl acceptă pe Iisus Hristos ca Domn și Mântuitor, care prin propriul Său sânge a obținut răscumpărarea veșnică pentru credincios. În sensul său cel mai larg, mântuirea include regenerarea, justificarea, sfințirea și glorificarea. Nu există mântuire în afară de credința personală în Isus Hristos ca Domn. Mântuirea este un dar de la Dumnezeu și nu există nicio lucrare pe care orice om o poate face pentru a câștiga acest dar al Mântuirii.

Alegerea este scopul plin de har al lui Dumnezeu, conform căruia El regenerează, justifică, sfințește și slăvește păcătoșii. Este în concordanță cu Dumnezeu dând fiecărui om liberul arbitru.

Toți credincioșii adevărați îndură până la sfârșit. Cei pe care Dumnezeu i-a acceptat în Hristos și sfințiți de Duhul Său, nu vor cădea niciodată de starea harului, ci vor persevera până la sfârșit. Credincioșii pot cădea în păcat prin neglijare și ispită, prin care ei întristează Duhul, le afectează harurile și mângâierile și

aduce ocară asupra cauzei lui Hristos și judecăți temporale asupra lor înșiși; totuși ei vor fi păstrați prin puterea lui Dumnezeu prin credință până la mântuire.

A. Regenerare

Regenerarea, sau noua naștere, este o lucrare a harului lui Dumnezeu prin care credincioșii devin creaturi noi în Hristos Isus. Este o schimbare de inimă făcută de Duhul Sfânt prin convingerea păcatului, la care păcătosul răspunde cu pocăință față de Dumnezeu și credință în Domnul Isus Hristos. Pocăința și credința sunt experiențe inseparabile ale harului. Pocăința este o adevărată întoarcere de la păcat către Dumnezeu. Credința este acceptarea lui Isus Hristos și angajamentul întregii personalități față de El ca Domn și Mântuitor.

b. Justificare

Justificarea este plină de binecuvântare și deplină acțiune a lui Dumnezeu după principiile dreptății Sale a tuturor păcătoșilor care se pocăiesc și cred în Hristos. Justificarea aduce credinciosul într-o relație de pace și favoare cu Dumnezeu.

c. sfinţirea

Sfințirea este experiența, care începe în regenerare, prin care credinciosul este separat de scopurile lui Dumnezeu și este permis să progreseze spre maturitate morală și spirituală prin prezența și puterea Duhului Sfânt care locuiește în el. Creșterea harului trebuie să continue pe parcursul vieții regenerate a persoanei.

d. Glorificare

Glorificarea este punctul culminant al mântuirii și este starea finală binecuvântată și respectabilă a răscumpăraților.

e. Vizualizări doctrinare non-calviniste

Recunoaștem că există multe modalități de a defini exact ce înseamnă calvinismul. Nu vom încerca să definim aceste vizualizări cu un răspuns curat. Cu toate acestea, alegem să clarificăm ceea ce credem. Oferim aceste credințe pentru a ține statornic la o doctrină sănătoasă. Nu permitem predicarea sau predarea acestor doctrine în niciunul dintre serviciile noastre decât pentru a învăța diferența în ceea ce credem noi și chiriașii calvinismului.

1. Depravitatea totală a păcătosului

Credem că Dumnezeu le-a poruncit tuturor oamenilor de pretutindeni să se pocăiască și că Dumnezeu nu ar porunci acest lucru dacă El ar face imposibil ca oamenii să se pocăiască (Fapte 17:30; Ioan 1: 9; Ioan 12: 32,33). Nu suntem de acord cu mulți calviniști care cred că Dumnezeu i-a predestinat pe mulți în Iad, incapabili să se pocăiască.

2. Alegerea necondiționată

Credem că alegerea înseamnă pur și simplu că Dumnezeu știe cine va avea încredere în El când vor auzi Evanghelia și îi va alege să fie duși până când vor fi conforma cu imaginea Fiului Său (Romani 8: 28-30). Credem că nimeni nu poate ști dinainte pe cine va salva Dumnezeu. Prin urmare, tuturor oamenilor li se cere să predice Evanghelia tuturor națiunilor. Nu suntem de acord cu mulți calviniști care cred că Dumnezeu îi obligă pe unii să fie mântuiți și îi blestemă pe unii pe care a decis că nu dorește să-i salveze.

3. ispășire limitată

Credem că Hristos a murit pentru toată lumea (Ioan 1:29, 2: 2, 3:16, 1 Timotei 4:10). Nu suntem de acord cu mulți calviniști care cred că Hristos nu a murit pentru toți oamenii și nu au oferit nicio prevedere pentru ei, astfel încât să poată fi mântuiți.

4. Harul irezistibil

Credem că omul are alegerea de a refuza harul lui Dumnezeu (2 Petru 3: 9, 1 Timotei 2: 1-4; Matei 23:37). Nu suntem de acord cu mulți calviniști care cred că toți cei aleși pentru a fi mântuiți vor fi mântuiți, că nu pot rezista acestui har special limitat la ei, ci vor fi mântuiți atunci când îi cheamă Dumnezeu.

5. Perseverența Sfinților

Credem că mântuirea nu vine prin fapte și nici nu putem păstra mântuirea prin fapte. De asemenea, credem în securitatea eternă a credinciosului. Dumnezeu Însuși este cel care ne ține și ne ține mântuiți (Ioan 5:24, 10: 27-29, 2 Timotei 1:12). Nu suntem de acord cu mulți calviniști care cred că cei pe care Dumnezeu i-a chemat în comuniune cu El însuși vor continua în credință până la sfârșit. Cei care se pare că au dispărut niciodată nu au avut credința adevărată.

Geneza 3:15; 12: 1-3; Exod 3: 14-17; 6: 2-8; 19: 5-8; 1 Samuel 8: 4-7,19-22; Isaia 5: 1-7; Ieremia 31:31; Matei 1:21; 04:17; 16: 18-26; 21: 28-45; 24: 22,31; 25:34; 27: 22-28: 6; Luca 1: 68-69; 2: 28-32; 19: 41-44; 24: 44-48; Ioan 1: 11-14,29; 3: 3-21,36; 05:24; 6: 44-45,65; 10: 9,27-29; 15: 1-16; 17: 6,12-18; Fapte 02:21; 04:12; 15:11; 16: 30-31; 17: 30-31; 20:32; Romani 1: 16-18; 2: 4; 3: 23-25; 4: 3; 5: 8-10; 6: 1-23; 8: 1-18,29-39; 10: 9-15; 11: 5-7,26-36; 13: 11-14; 1 Corinteni 1: 1-2,18,30; 6: 19-20; 15: 10,24-28; 2 Corinteni 5: 17-20; Galateni 2:20; 03:13; 5: 22-25; 06:15; Efeseni 1: 4-23; 2: 1-22; 3: 1-11; 4: 11-16;

Filipeni 2: 12-13; Coloseni 1: 9-22; 3: 1; 1 Tesaloniceni 5: 23-24; 2 Tesaloniceni 2: 13-14;

2 Timotei 1:12; 2: 10,19; Tit 2: 11-14; Evrei 2: 1-3; 5: 8-9; 9: 24-28; 11: 1-12: 8,14; Iacov 1:12; 2: 14-26;

1 Petru 1: 2-23; 2: 4-10; 1 Ioan 1: 6-2: 19; 3: 2; Apocalipsa 3:20; 21: 1-22: 5

21. Utilizarea alcoolului

Biblia este limpede că beția este păcatul. Efeseni 5:18 spune: „Nu vă îmbătați cu vin, ci fiți plini de Duhul Sfânt.” Este interesant faptul că acest verset contrastează puterea alcoolului cu puterea Duhului Sfânt. Se spune că, dacă vrem să fim controlați de Duhul lui Dumnezeu, nu putem fi controlați și de alcool. Ca creștini, trebuie să „umblăm întotdeauna în Duh”. Deci, beția pentru un creștin nu este niciodată o opțiune cu nicio ocazie, deoarece nu există nicio ocazie în care nu ar trebui să umblăm în Duh.

Alcoolismul este o formă de idolatrie, la fel ca orice dependență. Orice lucru pe care îl folosim în afară de Dumnezeu pentru a satisface sau a medica nevoile inimii profunde este un idol. Dumnezeu îl vede ca atare și are cuvinte puternice pentru închinătorii idolilor. Alcoolismul nu este o boală; este o alegere. Dumnezeu ne răspunde pentru alegerile noastre.

Urmașii lui Hristos ar trebui să se străduiască să-și iubească vecinii ca pe ei înșiși, indiferent de problemele sau dependențele pe care le pot avea vecinii (Matei 22:29). Dar, contrar ideii noastre moderne care echivalează iubirea cu toleranța, dragostea reală nu tolerează sau scuză chiar păcatul care distruge pe cineva. A activa sau a scuza dependența de alcool la cineva pe care îl iubim este să participăm tacit la păcatul lor.

Există mai multe moduri în care creștinii pot răspunde în dragostea asemănătoare cu Hristos față de alcoolici:

  1. Putem încuraja alcoolicii din viața noastră să obținem ajutor. O persoană prinsă în capcana dependenței are nevoie de ajutor și responsabilitate.
  • Putem stabili granițe pentru a nu împiedica în niciun fel beția. Minimizarea consecințelor pe care le aduce abuzul de alcool nu ajută. Uneori, singurul mod în care dependenții vor solicita ajutor este atunci când ajung la finalul opțiunilor lor.
  • Putem fi atenți să nu-i provocăm pe alții să se poticnească limitând consumul propriu de alcool în timp ce suntem în

prezența celor care se luptă cu ea. Din acest motiv, mulți creștini aleg să se abțină de la consumul de alcool pentru a evita orice apariție a răului și pentru a nu pune piedici în calea fratelui.

Trebuie să arătăm compasiune tuturor, inclusiv celor ale căror alegeri i-au dus într-o dependență puternică. Cu toate acestea, alcoolicii nu fac niciun favor, scuzând sau justificând dependența lor.

Exod 20: 3; Isaia 5:11; Proverbe 23: 20-21; Habacuc 2:15; Matei 22:29; Romani 14:12; 1 Corinteni 8: 9-13; Efeseni 5:18;

1 Tesaloniceni 5:22

22. Închinare

Credem că toți credincioșii ar trebui să aibă ocazia să se închine Dumnezeului Atotputernic cu libertate și libertate. Adunarea este încurajată să se închine cu mâinile înălțate, dacă este dorit, cu laude verbale care respectă închinarea altora și cu oportunități de concerte de rugăciune și laudă.

Credem că Dumnezeu este un Dumnezeu care cere închinarea noastră într-o manieră ordonată. Neinchinarea ordonată ar include acțiuni cum ar fi dansul rău, săriturile cu buze sau alergarea în jurul sanctuarului. Dansul dumnezeiesc este închinător, focalizat pe Dumnezeu, lăudabil și edificator în congregație. Închinătorii sunt lăsați să-L laude pe Dumnezeu cu glasurile lor spunând Amin, Aleluia, Slavă, Lăudați pe Domnul și alte declarații care să dea glorie lui Dumnezeu. Închinarea lui Dumnezeu cu voce sau cu mâinile ridicate este o alegere privată și nu trebuie niciodată să fie constrânsă de niciun alt individ.

2 Samuel 6: 14-16; Psalmul 30:11; 149: 3, 150: 4; 1 Corinteni 14: 33-40

ro_RORomanian