Conducerea Bisericii

Noul Testament menționează două poziții oficiale în biserică: diaconi și bătrâni (numiți și pastori, episcopi sau supraveghetori).

Cuvintele mai mare (uneori tradus „presbiter”), pastor (care poate fi tradus „păstor”) și supraveghetor (uneori tradus „episcop”) sunt folosite în mod interschimbabil în Noul Testament. Chiar dacă adesea acești termeni înseamnă lucruri diferite între diferitele biserici din ziua de azi, Noul Testament pare să indice către un singur bir, care a fost ocupat de mai mulți oameni evlavioși în cadrul fiecărei biserici. Următoarele versete ilustrează modul în care termenii se suprapun și sunt folosiți în mod interschimbabil:

În Fapte 20: 17–35, Pavel le vorbește conducătorilor din biserica din Efesie. Ei sunt numiți „bătrâni” în versetul 17. Apoi, în versetul 28, el spune: „Fii atent la tine și la toate turmele, în care Duhul Sfânt te-a făcut supraveghetori, să ai grijă de biserica lui Dumnezeu.” Aici bătrânii sunt numiți „supraveghetori” și îndatoririle lor pastorale / păstoritoare sunt implicate, deoarece biserica este numită „turmă”.

În Tit 1: 5–9, Pavel dă calificările bătrânilor (versetul 5) și spune că aceste calificări sunt necesare deoarece „un supraveghetor trebuie să fie mai presus de reproș” (versetul 7). În 1 Timotei 3: 1–7, Paul dă calificările pentru supraveghetori, care sunt în esență aceleași ca și calificările pentru bătrânii din Tit.

Mai mult, vedem că fiecare biserică are bătrâni (plural). Bătrânii trebuie să conducă și să învețe. Modelul biblic este acela că un grup de bărbați (și bătrânii sunt întotdeauna bărbați) este responsabil pentru conducerea spirituală și slujirea bisericii. Nu se menționează o biserică cu un singur bătrân / pastor care supraveghează totul și nici nu se menționează o regulă a congregației (deși congregația joacă un rol).

Slujba de diacon se concentrează pe nevoile mai fizice ale bisericii. În Fapte 6, biserica din Ierusalim satisfacea nevoile fizice ale multor oameni din biserică prin distribuirea de alimente. Apostolii au spus: „Nu este corect să renunțăm la predicarea Cuvântului lui Dumnezeu pentru a sluji la mese”. Pentru a-i ușura pe apostoli, oamenilor li s-a spus „să aleagă” dintre voi șapte bărbați de bună reputație, plini de Duhul și de înțelepciune, pe care îi vom numi în această datorie. Dar noi ne vom dedica rugăciunii și slujirii cuvântului”. Cuvantul diacon pur și simplu înseamnă „servitor”. Diaconii sunt numiți oficiali ai bisericii care slujesc pentru nevoile mai fizice ale bisericii, ajutându-i pe bătrâni să participe la o slujire mai spirituală. Diaconii trebuie să fie în formă spirituală, iar calificările de diaconi sunt date în 1 Timotei 3: 8–13.

Pe scurt, bătrânii conduc, iar diaconii slujesc. Aceste categorii nu se exclud reciproc. Bătrânii își slujesc poporul conducând, predând, rugându-se, sfătuind etc.; iar diaconii pot conduce pe alţii în serviciu. De fapt, diaconii ar putea fi liderii echipelor de serviciu din cadrul bisericii.

Deci, unde încadrează congregația în modelul conducerii bisericii? În Faptele 6, a fost congregația care a ales diaconii. Multe biserici de astăzi vor avea nominalizarea adunării, iar bătrânii au ratificat cele care au fost alese prin punerea mâinilor.

Modelul de bază găsit în Noul Testament este că fiecare biserică ar trebui să aibă o pluralitate de bătrâni evlavioși care sunt responsabili pentru conducerea și predarea bisericii. De asemenea, diaconii evlavioși ar trebui să fie responsabili pentru facilitarea aspectelor mai fizice ale slujirii bisericii. Toate deciziile luate de bătrâni ar trebui să aibă în vedere bunăstarea congregației. Cu toate acestea, congregația nu va fi și nu va deține autoritatea finală asupra acestor decizii. Autoritatea finală aparține bătrânilor/pastorilor/supraveghetorilor, care răspund lui Hristos.

Fapte 6; 20: 17-35; 1 Timotei 3: 1–13; Tit 1: 5–9